Radu Carhaț
CONSULTANT PROTECŢIA MEDIULUI

Consultant în domeniul protecţiei mediului, deține o experiență de peste 11 ani în proiecte ce vizeaza protectia mediului. Pe parcursul activităţii desfăşurate s-a specializat în întocmirea documentaţiilor de mediu care au stat la baza obţinerii de către agenţii economici a acordului, respectiv autorizaţiei de mediu, precum şi stabilirea obligaţiilor de mediu la încetarea activităţii sau la vânzarea de active.  
 

Datorită experienţei acumulate a facut parte ca expert de mediu în cadrul unor proiecte de anvergură finanţate prin fonduri nerambursabile din domenii precum: decontaminarea siturilor poluate istoric, energii regenerabile, managamentul deşeurilor, modernizare şi extindere infrastructură de apă şi apă uzată.

Radu a aboslvit in anul 2000 Facultatea de Geografie secţia Stiinţa Mediului, iar in anul 2002 masteratul „Environment” din cadrul aceleiaşi facultăţi. Complementar studiilor prezentate anterior, deţine diplomă de manager de proiect(2009), specialist în managementul deşeurilor ( 2014). 

Experienţa sa profesională include incepand cu anul 2004 Serviciul de monitorizare, Autorizare şi controlul conformării  din cadrul Agenţiei de Protecţia Mediului Cluj unde a desfăşurat activităţi de monitorizare a factorilor de mediu, respectiv reglementarea pe linie de protecţia mediului a diferitelor activităţi economice şi urmărirea conformării agenţilor economici care deţin acte de reglementare cu legislaţia de mediu în vigoare.

Din anul 2009 se alatura echipei EPMC Consulting, unde desfăşara activitati de consultanţă în domeniul protecţiei mediului, întocmind documentaţiile aferente obţinerii actelor de reglementare ( acord de mediu, autorizaţie de mediu, autorizaţie integrată de mediu, aviz de mediu). Experienţa acumulată i-a asugurat locul în echipe de asistenţă tehnică ca şi expert de mediu pentru proiecte de infrastructură de mediu din mai multe judete (gestiunea integrată a deşeurilor municipale , decontaminarea siturilor poluate istoric) unde şi-a dus la îndeplinire atribuţiile din proiect. 

Cuvinte cheie:consultant protecţia mediului, fonduri nerambursabile, acord de mediu, autorizatie de mediu, autorizatie integrata de mediu.


457 mil. €

EPMC a asigurat managementul pentru proiecte în valoare de 457 mil euro.

115 mil. €

EPMC a atras finanțări pe infrastructură în valoare de 115 mil euro.

129 experți

Echipa EPMC este formată din 129 de experți interni și colaboratori externi.

Aboneaza-te la newsletter-ul nostru