Valea Ierii, Cluj: specii protejate în situl Natura 2000 ROSCI0263 Valea Ierii

Avem niște vești bune, din domeniul protecției mediului, ca dovezi clare că natura își continuă cursul, chiar dacă noi, oamenii, trecem prin încercări sociale dificile.

Experții care lucrează la inventariere şi cartarea speciilor de floră şi faună de pe teritoriul sitului Natura 2000 ROSCI0263 Valea Ierii au surprins, prin metode specifice, două din speciile protejate: răsul și ursul.

ROSCI0263 Valea Ierii este o arie naturală protejată din județul Cluj, de pe aria administrativă a comunelor Valea Ierii și Băișoara, la aproximativ 50 km distanță de municipiile Cluj-Napoca și Turda, în Masivul Muntele Mare (parte a Munţilor Gilău-Muntele Mare) în partea nord-estică a Munţilor Apuseni.

Lynx lynx
Râsul este cea mai mare felină sălbatică din Europa, dimensiunile acestuia ajungând la 80-130 cm lungime, 60-75 cm înălțime și cântărind între 16-38 kg, masculul fiind mai mare decât femela. Blana este portocalie, cu pete negre, iar urechile sunt mari și au un ciuf de păr de culoare neagră în vârf. Vârful cozii este închis la culoare. Râsul este un animal solitar care preferă pădurile bătrâne, presărate cu stânci. Este nocturn, timid și nu tolerează prezența omului. Specia are o prezență discretă și prezintă mari fluctuații în distribuție și abundență datorită deplasărilor și a concentrării prăzii, în funcție de perturbări sau intemperii. Specia utilizează întreaga suprafață a sitului de interes comunitar ROSCI0263 Valea Ierii.

Ursus arctos
Ursul este cel mai mare carnivor terestru din Europa, cu lungimea corpului care poate ajunge la 235 cm în cazul masculului si 200 cm în cazul femelei. Greutatea este cuprinsă între 60-250 kg. Urșii sunt de obicei solitari, mai puțin în cazul femelelor cu pui sau în perioada de împerechere. Iarna, urșii hibernează, dar, dacă sursa de hrană nu lipsește sau iernile sunt blânde, aceștia rămân activi. Ursul este un animal omnivor și deloc pretențios - se hrănește cu animale moarte, cu animale sălbatice sau domestice vii, insecte mari, iar preponderent, în timpul sezonului cald, cu fructe de pădure, plante verzi, suculente, alune etc. Specia utilizează întreaga suprafață a sitului de interes comunitar ROSCI0263 Valea Ierii.

______________________

Activități realizate în cadrul Proiectului cod SMIS 103698 - ”Implementarea Planului de Management pentru aria naturală protejată Valea Ierii”.

457 mil. €

EPMC a asigurat managementul pentru proiecte în valoare de 457 mil euro.

115 mil. €

EPMC a atras finanțări pe infrastructură în valoare de 115 mil euro.

129 experți

Echipa EPMC este formată din 129 de experți interni și colaboratori externi.

Aboneaza-te la newsletter-ul nostru