“Elaborarea planului de management pentru siturile Natura 2000 – ROSPA0139 Piemontul Munţilor Metaliferi – Vinţu (incluzând rezervaţia naturală 2.519 Măgura Uroiului) și ROSCI0419 Mureșul Mijlociu – Cugir”

Denumirea Beneficiarului            

S.C. EPMC Consulting S.R.L.

Cluj-Napoca, str. Fagului, nr. 11

E-mail: office@epmc.ro;

Telefon/fax.: 0264/411894; www.epmc.ro

Persoană de contact: Ciprian Bodea, manager de proiect

Titlul Proiectului                             

“Elaborarea planului de management pentru siturile Natura 2000 – ROSPA0139 Piemontul Munţilor Metaliferi – Vinţu (incluzând rezervaţia naturală 2.519 Măgura Uroiului) și ROSCI0419 Mureșul Mijlociu – Cugir”.

Rezumatul Proiectului                  

Siturile Natura 2000 – ROSPA0139 Piemontul Munților Metaliferi – Vințu (incluzând rezervația naturală 2.519 Măgura Uroiului) și ROSCI0419 Mureșul Mijlociu – Cugir se află pe teritoriul localităților din județul Alba: Alba Iulia, Blandiana, Vințu de Jos, Șibot și Săliștea și din județul Hunedoara: Geoagiu, Hărău, Rapoltu Mare, Simeria și Turdaș.

Proiectul se va desfășura în regiunile de dezvoltare Centru și Vest, pe teritoriul: siturilor Natura 2000 ROSPA0139 Piemontul Munților Metaliferi (inclusiv rezervația naturală cu profil geologic 2.519 Măgura Uroiului) și a siturilor ROSCI0419 Mureșul Mijlociu-Cugir, aflate pe teritoriul județelor Alba și Hunedoara.

Scopul proiectului                         

Protejarea și conservarea biodiversităţii în ariile naturale protejate ROSPA0139 Piemontul Munţilor Metaliferi – Vinţu, incluzând rezervaţia naturală 2.519 Măgura Uroiului și ROSCI0419 Mureșul Mijlociu - Cugir, prin elaborarea și implementarea unui cadru de management eficient al siturilor, informarea și conștientizarea factorilor interesaţi cu privire la beneficiile conservării siturilor Natura 2000.

Prin domeniul și tematica abordate (de întărire a managementului siturilor Natura 2000, de dezvoltare a Reţelei Natura 2000 în România și de contribuţie la implementarea în România a Directivei 92/43/EEC privind conservarea habitatelor naturale și Directivei 2009/147/EC privind protecţia păsărilor sălbatice), Proiectul va contribui în mod direct la realizarea Obiectivului Specific 4.1. al Axei Prioritare 4 a POIM 2014-2020 „Creșterea gradului de protecţie și conservare a biodiversităţii prin măsuri de management adecvate și refacerea ecosistemelor degradate”.

Proiectul urmărește implementarea unei acţiuni de tip A (elaborarea Planului de management) pentru 2 situri Natura 2000: ROSPA0139 Piemontul Munţilor Metaliferi – Vinţu (incluzând rezervaţia naturală 2.519 Măgura Uroiului) și ROSCI0419 Mureșul Mijlociu - Cugir.

Având în vedere că, pe parcursul elaborării Planului de management vor fi identificate nevoile concrete de protecţie a biodiversităţii din zona celor două situri Natura 2000 care fac obiectul proiectului aprobat spre finanţare, acesta va contribui, de asemenea, în mod indirect, la: îndeplinirea obiectivelor Strategiei UE pentru Biodiversitate 2020, a Cadrului de Acţiuni Prioritare pentru Natura 2000, a Strategiei Naţionale și Planului de Acţiune pentru Conservarea Biodiversităţii 2014 – 2020.

 

Obiective specifice                        

Asigurarea de măsuri coerente de conservare a biodiversităţii în cadrul siturilor Natura 2000, suprapuse parţial, ROSPA0139 Piemontul Munţilor Metaliferi – Vinţu, incluzând și rezervaţia naturală - IV.2519. Măgura Uroiului și ROSCI0419 Mureșul Mijlociu – Cugir; pentru îndeplinirea acestui obiectiv se va derula activitatea Elaborarea studiilor de fundamentare a Planului de management - pentru două situri Natura 2000, suprapuse parţial: ROSPA0139 Piemontul Munţilor Metaliferi – Vinţu, incluzând rezervaţia naturală 2.519 Măgura Uroiului și ROSCI0419 Mureșul Mijlociu – Cugir.

Creșterea gradului de educaţie și conștientizare a importanţei siturilor Natura 2000, suprapuse parţial, ROSPA0139 Piemontul Munţilor Metaliferi – Vinţu, incluzând și rezervaţia naturală - IV.2519. Măgura Uroiului și ROSCI0419 Mureșul Mijlociu – Cugir, precum și promovarea acţiunilor de conservare a biodiversităţii în rândul comunităţii locale și a altor grupuri ţintă relevante din zona siturilor; pentru îndeplinirea acestui obiectiv se va derula activitatea Promovare, consultare, conștientizare, educare și informare - pentru diseminarea rezultatelor acestuia, dedicate grupurilor ţintă.

Dezvoltarea capacităţii administrative a custodelui siturilor Natura 2000, suprapuse parţial, ROSPA0139 Piemontul Munţilor Metaliferi – Vinţu, incluzând rezervaţia naturală 2.519 Măgura Uroiului și ROSCI0419 Mureșul Mijlociu - Cugir, în scopul asigurării unui management adecvat al acestora; pentru îndeplinirea acestui obiectiv se vor desfășura activități: Instruirea personalului propriu al Custodelui referitor la cunoștinţele necesare pentru implementarea Planului de management al celor două situri Natura 2000 vizate de proiect și Dotarea Custodelui cu aparatură hardware și software, echipament specific de lucru și pentru activităţile privind educarea/informarea grupurilor ţintă, echipament de teren în scopul protejării biodiversităţii.

Grup țintă                                        

Grupurile ţintă au fost identificate în funcţie de legătura acestora cu managementul, conservarea și utilizarea resurselor naturale în ariile naturale protejate ROSPA0139 Piemontul Munţilor Metaliferi – Vinţu, împreună cu 2.519 Măgura Uroiului și ROSCI0419 Mureșul Mijlociu – Cugir.

Acestea sunt, în primul rând comunităţile locale ce se găsesc pe teritoriul sau în vecinătatea ariilor naturale protejate (judeţul Hunedoara - Geoagiu, Hărău, Rapoltu Mare, Simeria, Turdaș și judeţul Alba: Alba Iulia, Blandiana, Vinţu de Jos, Șibot, Săliștea): locuitorii comunelor; reprezentanţi ai administraţiei publice locale (consilieri, primari) aparţinând localităţilor mai sus menţionate; cadrele didactice dar și elevii; reprezentanţi ai firmelor/agenţilor economici cu activităţi pe teritoriul ariilor; asociaţii ale agricultorilor, fermierilor, propietarilor de terenuri; ONG-uri locale.

Conform informaţiilor furnizate de Institutul Naţional de Statistică (www.insse.ro), la 01.01.2016, populaţia celor 10 localităţi cuprinse în siturile Natura 2000 a fost de 111.212 locuitori, după cum urmează: judeţul Hunedoara: Geoagiu – 5.637 locuitori, Hărău – 2.098 locuitori, Rapoltu Mare – 1.982 locuitori, Simeria – 13.934 locuitori, Turdaș – 2.092 locuitori; judeţul Alba: Alba Iulia – 74.233 locuitori, Blandiana – 948 locuitori, Vinţu de Jos – 5.472 locuitori, Șibot – 2.463 locuitori și Săliștea – 2.353 persoane.

De asemenea, având în vedere specificul proiectului care presupune implicarea actorilor relevanţi în elaborarea și implementarea Planului de management, un grup ţintă important este cel al instituţiilor statului cu atribuţii în gestionarea resurselor naturale din cele două judeţe (Hunedoara și Alba) aferente ariilor naturale protejate ROSPA0139 Piemontul Munţilor Metaliferi – Vinţu, împreună cu 2.519 Măgura Uroiului și ROSCI0419 Mureșul Mijlociu – Cugir, cum sunt: Consiliile Judeţene, Prefecturile celor două judeţe, Direcţiile Agricole Judeţene, Regia Naţională a Pădurilor – Direcţiile Silvice Judeţene, organismele teritoriale ale Administraţiei Apele Române.

Totodată, un grup ţintă este reprezentat de vizitatorii/turiștii, care vor afla mai multe despre patrimoniul natural al siturilor Natura 2000 vizate de proiect dar și al altor arii naturale protejate din judeţele Hunedoara și Alba și importanţa protecţiei acestora.

Valoarea totală a finanțării          6.550.070,36 lei

Contribuția financiară UE             4.792.785,41 lei

Contribuție Buget de stat              845.785,66 lei                  

Data începerii Proiectului             1 septembrie 2017

Data finalizării Proiectului            31 august 2020

Locul de implementare 

Pe întreg teritoriul ariei de protecţie specială avifaunistică ROSPA0139 Piemontul Munţilor Metaliferi-Vinţu împreună cu 2.519 Măgura Uroiului și situl de interes comunitar ROSCI0419 Mureșul Mijlociu–Cugir, în regiunile de dezvoltare Centru și Vest, pe teritoriile județelor Alba și Hunedoara, în localitățile: Alba Iulia, Blandiana, Vințu de Jos, Șibot, Săliștea, Geoagiu, Hărău, Rapoltu Mare, Simeria și Turdaș.

457 mil. €

EPMC a asigurat managementul pentru proiecte în valoare de 457 mil euro.

115 mil. €

EPMC a atras finanțări pe infrastructură în valoare de 115 mil euro.

120 experți

Echipa EPMC este formată din 120 de experți interni și externi.

Aboneaza-te la newsletter-ul nostru